Mesaj pentru noi toti

Sta in mainile noastre,a tuturor puterea de a defini cine suntem si cum vrem sa fim. Putem sa transformam lumea in care traim in raiul ce a fost odata, un loc al armoniei, pacii si prosperitatii pentru toate fiintele vii. Ne lipsesc doar informatiile necesare, acele adevaruri esentiale pe care le stiam candva dar le-am uitat si care, odata scoase la lumina, vor constitui scanteia ce va lumina drumul catre Noua Lume. Acesta este mesajul ce trebuie sa ajunga in inimile tuturor.

Matematica, limbajul universului partea I- Geometria sacra

 


    In tot ceea ce facem, in tot ceea ce ne inconjoara folosim matematica: numaram, calculam, masuram, descriem, rezolvam. Traim intr-un univers in care totul este forma. Galileo Galilei scria ca formele geometrice sint alfabetul in care este scrisa cartea naturii; altfel spus, natura comunica cu noi prin formele geometrice. Fiecare tipar al geometriei sacre este ca o "scrisoare" intr-un alfabet divin. Putem deslusi aceste „scrisori" si apoi sa cream noi insine, orice, cu ajutorul acestor forme divine.

     Geometria sacra foloseste simbolurile matematice pentru a defini tot ceea ce exista in cosmos, inclusiv pe Pamint. Aceasta stiinta-arta ne invata cum microcosmosul - viata la scara redusa reprezinta o oglinda a macrocosmosului - viata la scara larga. Spirala unei scoici de mare - element apartinind microcosmosului, poate fi regasita in forma unei indepartate galaxii - macrocosmosul.

   Toate formele din univers sint aranjate in conformitate cu un set de reguli matematice invizibile care guverneaza structurile si proportiile a tot ceea ce exista. Aceasta totalitate de cunostinte care ne guverneaza universul este denumita geometrie sacra. Ea este o stiinta  fundamentala, mai presus decit matematica. Proportiile intilnite in geometria sacra constituie o lege ascunsa, tainica, a naturii.
De ce aceasta geometrie este sacra?
    Geometria sacra inseamna ad litteram "masurile secrete ale pamintului". Ea a fost gindita, initial, ca o putere, ca o stiinta  practica spirituala pentru un grup restrins de initiati, in fiecare mare traditie spirituala a omenirii.
    Marile scoli spirituale ale lumii stiau ca geometria sacra este cheia fundamentala pentru vindecarea corpului fizic, pentru extinderea constiintei si comunicarea cu fiintele inalt spirituale. De aceea in vechime preotii si preotesele diferitelor religii pazeau cu strasnicie secretele geometriei sacre. Uneori ei preferau moartea decit sa dezvaluie aceste secrete sau parti ale invataturilor lor unui neinitiat.

  De mii de ani geometria sacra a fost pastrata cu grija pentru ca in scolile vechi ale misterelor se stia ca ea a fost folosita de Creator pentru conceperea Universului nostru.
    La ce ne foloseste astazi, in lumea moderna, studiul geometriei sacre? Prin aplicarea ei in sanatate, mediul inconjurator, dezvoltarea spirituala, medicina, educatie, stiinta, metafizica, fiecare om devine mai intelept, mai sanatos.De asemenea, geometria sacra ne permite sa vindecam divizarile, separarile, dezbinarile, invrajbirile create de noi insine, intre spirit si ratiune.

Cum incepe geometria sacra?
    Totul pleaca de la un singur punct. Acest unic punct a simbolizat cea mai simpla Idee, Unicitatea, Mintea divina indivizibila si infinita, prima dimensiune. Imagineaza-ti Spiritul plutind in vid. Nu exista corp fizic sau minte, doar spirit. Spiritul decide sa faca ceva, asa ca isi extinde constiinta cat de mult poate fara sa se miste; astfel creeaza o sfera in jurul lui, numita Monada. Prima forma sacra a geometriei.



   Apoi spiritul decide sa se miste si se muta undeva, intr-un punct oarecare de pe marginea cercului, si acolo repeta procedura, rezultand un al doilea cerc. 
Vesica Pisces
   Figura obtinuta se numeste Vesica Pisces si este o alta forma sacra, prezenta in diverse monumente antice, dar si in religia crestina. Spiritul se  misca din nou, si cum el este perfect, se misca perfect, exact la o raza distanta de punctul de plecare; miscarea sa va genera cercuri perfecte, identice cu primul.            Pentru a desena, folositi un compas la care ati atasat un creion. Folosiţi acelaşi diametru pentru toate cercurile. Incepeţi prin a trasa un cerc, având cca 5 cm. diametru. O dată ce aţi trasat primul cerc, marcaţi un punct oriunde pe cerc. Centraţi-vă compasul asupra acelui punct şi trasaţi un alt cerc complet.  Găsiţi apoi un loc unde cel de al doilea cerc îl intersectează pe primul şi aşezaţi acolo compasul pentru a trasa cel de al treilea cerc.
          
Generaţi cel de al patrulea cerc, în maniera celui precedent, folosind cel mai apropiat punct de intersecţie. Continuaţi cu trasarea celui de al cincilea, al şaselea şi, în final, celui de al şaptelea cerc.
                                                                                                                                             



După completarea celui de al şaptelea cerc, veţi ajunge la Modelul genezei, cel al Seminţei Vieţii.


Saminta Vietii

    I se spune asa pentru ca reprezinta geometric modul cum a fost creata viata, povestea Genezei asa cum este spusa si in biblie: Intai a fost vidul apoi a aparut Dumnezeu-spiritul(primul cerc); apoi Dumnezeu-spiritul s-a miscat si lumina a fost creata (vesica pisces) in prima zi. Fiecare cerc poate fi vazut ca o alta zi a creatiei; dupa 4 zile, jumatate din lume a fost creata- dupa 4 cercuri exact 1/2 din desen apare! In a 6-a zi un miracol se petrece: ultimul cerc trasat formeaza o floare perfecta cu 6 petale! De aceea biblia spune ca "la inceputuri erau sase". Tot ea afirma ca lumea a fost creata in sase zile, iar in a saptea Dumnezeu s-a odihnit.

    Adevăratele forme ale geometriei sacre nu stagnează, nu se fixează niciodată la o singură formă. In schimb, ele se află într-o constantă transcendenţă fluidă şi schimbare (evoluând sau involuând) de la o formă geometrică la alta, la viteza sau cu frecvenţa care le este proprie. Aceste stări în continuă evoluţie ale geometriei oglindesc natura ca si permanenta evoluţie a conştiinţei umane.

   Asadar, urmatoarea forma sacra decurge din Saminta Vietii si este cunoscuta ca "Oul Vietii". Pentru aceasta aşezaţi vîrful compasului pe punctele exterioare de intersecţie ale cercurilor şi trasaţi acelaşi cerc, avînd aceleaşi dimensiuni, în toate din cele şase puncte.



După ce aţi trasat cele 6 noi cercuri, le puteţi şterge pe cele 6 anterioare. Acest lucru va crea o structură care trebuie văzută ca un conglomerat de sfere, Oul Vieţii. 
Oul Vietii
     Aceasta forma geometrica sacra reprezinta fundamentul sistemului muzical, caci distantele dintre sfere sunt egale cu distantele dintre tonuri si semitonuri in muzica.Este de asemenea identica cu structura celulara a embrionului oricarei fiinte vii, la cateva ore dupa fecundare(etapa a treia de diviziune embrionara). Din aceasta structura, daca o dezvolti se va forma corpul uman, sau orice alta fiinta vie.

    Daca vom continua dezvoltarea figurii prin adaugarea de noi cercuri, vom ajunge la modelul numit "Floarea Vietii". El este reprezentat de obicei din 19 cercuri inconjurate de o margine simpla sau dubla:


Floarea Vietii

    Este una dintre cele mai cunoscute si mai venerate forme geometrice sacre, deoarece incorporeaza in ea modelul creatiei a tot ceea ce exista, viu sau non-viu. E simbolul universal al vietii, si este prezent in toate marile filozofii si religii antice, gravat pe monumente din toata lumea, din Egipt pana in China si India.
    Voi incheia aici deocamdata, fiindca acest articol e deja prea lung. Continuam in articolul urmator. Pe curand!

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...